Citat din Case şi oameni din Bucureşti, vol. I, de Andrei Pippidi
"Cine-şi închipuie că Bucureştii vor ajunge cândva un
oraş ca acela din Apus, după care li place să se ieie, cu înaltele case sure
lipite una de alta de-a lungul largilor străzi drepte, cu pieţele circulare
purtându-şi în centru statuia sau fântâna, cu singurele grădini publice, bine
îngrijite, pentru aerisirea şi plimbarea locuitorilor lui, se înşeală tot aşa
de mult ca şi cel care crede că aşa ar fi mai bine.
Nu, întinsa Capitală a României va purta oricând urmele colecţiei de sate
ce a fost, fiecare cu biserica şi enoriaşii lui, la care s-au adăugat,
străbătându-le, un număr de strade de comerţ, cu prăvăliile, tejghelele şi
bărătcile lor. Curtea şi grădina e pentru noi o nevoie, şi anume: o nevoie de
acasă.
Numai cât curtea trebuie să fie o curte, adecă să fie împrejmuită, şi
grădina o grădină, adecă să aibă flori.
Mult timp însă am avut numai locuri virane şi bătături.
Casa Pădurilor, al cării creator nu poate fi îndeajuns felicitat, căuta să
dea exemplul întoarcerii la iubirea de flori tradiţională, care făcea la
poporul nostru din fiecare geam o mică seră.
Cişmegiul, grădina Ateneului, straturile din faţa Universităţii presintă o
măreaţă risipă de trandafiri de toate colorile, cari încântă şi îmbălsămează. E
o frumuseţă şi o mândrie, e mai ales un semn de cea mai bună şi mai gingaşă
civilisaţie.
Unii particulari încep a imita. Când vin ceilalţi?
Numai astfel Capitala României ar redeveni ceia ce e menită a fi:
oraşul-grădină."
(Neamul Românesc, XXI, no. 106)
