Ce-am mai citit: Simion liftnicul (VII)

Simion liftnicul - Petru Cimpoeşu

• În mod normal, la această vîrstă, copiii nici nu ştiu ce este o stare sufletească. Asta însă nu-i împiedică să scrie despre ea ca şi cum ar şti, la fel cum fac de multe ori ziariştii, evitînd însă cu grijă să atingă subiectul propriu-zis în esenţa lui.
• Sufletul copilului este simplu: bogat în emoţii, dar sărac în sentimente.
• A-i împătăşi cuiva apropiat fericirea de a fi acolo înseamnă a-i dărui, aprofundată şi amplificată de propriile sentimente, frumuseţea acelui loc. S-ar putea spune că, descoperind-o astfel, devii, preţ de cîteva clipe, autorul, creatorul însuşi al acelei frumuseţi - adică Poet: specie ciudată de oameni pentru care frumuseţea există numai dacă e comunicată semenilor.
• (...) dacă Dumnezeu n-ar fi fost Poet, n-ar fi creat primul om.
• (...) timpul se ridica între dumnealor ca un zid de ceaţă pe care aparent îl poţi străbate uşor, dar fără să ştii în ce direcţie mergi şi de aceea chiar şi cel mai scurt drum devine un labirint.
• "Cine nu are bătrîni, să-şi cumpere". Dar eu vin şi zic: "Cine are prea mulţi, să mai vîndă din ei."
• (...) inteligentsia (iniţiaţii scriu cu ts în loc de ţ, fiindcă inteligenţia romînească, chiar şi atunci cînd foloseşte cuvinte ruseşti, le trece oleacă prin Occident).
• (...) principala defecţiune a judecăţilor lui Patapievici este că încearcă să-l deştepte pe popor demonstrîndu-i cât e de prost, în timp ce adversarii săi, un Corneliu Vadim Tudor bunăoară, reuşesc să proastească poporul repetîndu-i la nesfîrşit că e deştept - după metoada mereu eficace a şuşilor, care te împung cu cotul în coaste ca să nu simţi când îţi cotrobăie în buzunar.
• Viaţa arată că orice partid începe prin a-şi contrazice fundamentele sale doctrinare.
• (...) a fost de parcă l-ar fi aşteptat într-o gară, i-ar fi spus cîteva vorbe amabile, mai mult ar fi tăcut şi abia după plecarea trenului i-ar fi fost ciudă de toate lucrurile rămase nespuse.
• Se întreba însă dacă nu cumva tocmai acest mod năstruşnic al lui de a vorbi sau chiar îndrăzneala de a se lua la bătaie pe stradă cu un necunoscut, alături de sinceritatea uneori brutală, alteori jucată histrionic, duioşia, gesticulaţia bogată, oroarea de formalisme şi toate celelalte contrarii din care părea alcătuit o făceau să aibă atîta nevoie de el.
• Trei lucruri le-au lipsit cel mai mult romînilor pe vremea lui Ceauşescu: mîncarea, televiziunea şi chiuretajele. În consecinţă, după 1990, în aceste trei direcţii s-au făcut şi se fac cele mai multe excese.
• Nu era decît un biet suflet de femeie, uşor de amăgit, greu de convins, imposibil de schimbat.
• Ca să intri într-un partid, trebuie să fii sau fraier, sau şmecher.
• (...) descoperirea că sufletul e un fel de prăpastie de care e bine să nu te apropii prea tare.
• Credinţa ar trebui curăţată de iluzionism.
• (...) limita cunoaşterii umane este conceptul. Lumea în care trăim nu e altceva decît... o mulţime de cuvinte.
• Cel care iubeşte s-a eliberat de concepte (...) iubirea promite o formă accesibilă de infinit...
• Şi eu m-am gândit că pîinea oamenilor o face Dumnezeu, dar de împărţit bănuiesc că o împarte dracul.
• La ora trei dimineaţa, gravitaţia pământului scădea un pic, lumea devenea mai largă şi, din cauza asta, respiraţia devenea parcă mai uşoară.
• Farmecul dintotdeauna al tinerilor este că spun tot felul de prostii şi doresc din toată inima să aibă dreptate. (...) tinerii iubesc libertatea, adică: să stabileşti nişte reguli, să le recunoşti obligativitatea şi după aceea să le încalci.
• (...) sîrma joacă un rol deosebit de important în viaţa romînului. Un simplu capăt de sîrmă ţine loc de toate talentele şi darurile cu care au fost împodobite celelalte naţii.
• Iar Iliescu şi băieţii lui din FSN au făcut şi ei ce s-au priceput. Nenorocirea e că nu s-au priceput să facă mare lucru. În afară de a-i dărui poporului, cu mărinimie, scrierea cu î din a.

Ce-am mai citit: Noapte bună, Sofia (VI)

Noapte bună, Sofia - Lino Aldini

• Înăuntru găseai „visul”; onirofilmul, fericirea la îndemâna tuturor, pentru toate pungile; era Sofia Barlow, goală, pentru oricine dorea s-o cumpere.
• Nici o realitate nu poate să depăşească visul.
• Veniţi, bombe prietene, şi faceţi bucăţi-bucăţele aceste taverne excentrice cu aer condiţionat, fructe în cutie, carne în cutie, fasole în cutie, minţi în cutie, respiraţie în cutie. Măcelăriţi acest măcel căruia i se spune oraş... (J. BETJEMAN)
• Ne-am dus dracului cu toţii. Iar cine ne-a adus aici, cine ne-a vrut aşa, surâde şi se îngraşă cu conştiinţa curată. Între timp cancerul uriaş al oraşului se întinde tot mai mult, închisoarea se face tot mai strâmtă şi într-o zi sau alta va surveni paralizia, întregul mecanism se va bloca, nu vor mai fi nici sistole nici diastole, oraşul-inimă strivit şi imobil va mişuna de viermişori orbi ca un dovleac putred. Şi atunci va începe nebunia, cea mai mare nebunie colectivă a tuturor timpurilor.
• Mai cu seamă mulţimea. Un mucegai invincibil, ciuperca parazită, râia, excrementele putrede.
• Pasiunea esenţială a vieţii mele a fost şi mai este încă să urăsc civilizaţia modernă. (WILLIAM MORRIS)
• (...) cuvintele ieşeau curgător, însă fără convingere. Era ca şi cum ar fi vorbit unui perete.
• Galopează, aleargă-n galop, fărâmă de fantezie! Dornică să te distrugă, lumea civilizată e pe urmele tale, nu te va mai lăsa în pace nicicând. (DINO BUZZATI)

Ce-am mai citit: Zile liniştite la Clichy (V)

Zile liniştite la Clichy, de Henry Miller

• Problema lui era, sau poate că o fi fost o virtute, faptul că nu era capabil să spună "nu". Majoritatea oamenilor spun "nu" imediat, dintr-un instinct de coservare.
• (...) asta era una dintre metodele lui de a-şi face greutăţi singur. Era un artificiu artistic (...)
• Un om care, mai presus de toate, era în stare să-şi descompună propriile sentimente, ca pe mecanismul unui ceas elveţian, pentru a le examina.
• (...) sinucidea nu era o soluţie. Dacă ar fi putut să moară şi să scrie despre propria moarte, asta da.
• Era la vârsta neîndemânării, scăpând mereu lucrurile pe jos, împiedicându-se, rătăcindu-se prin diverse locuri şi altele asemenea.
• Nu mai am urmă de sămânţă, se plângea el. Idioata asta-şi are minţile în pizdă.
• Mai bine o boală venerică straşnică decât liniştea aia morbidă şi inertă.
• Acum ştiu ce stă la baza civilizaţiei: viciul, boala, hoţia, minciuna, destăbălarea.
• Omul se străduieşte să facă ceva, apoi se alege praful de el. Şi de timp se alege praful. De curve se alege praful. Se alege praful de toate. Praful se alege şi rămâi cu un sculament.
• Ciudat, cum poate cineva să se simtă mai degrabă acasă printre scursurile societăţii.
• Emoţiile lui parcurgeau de obicei acelaşi ciclu: pasiune, răceală, indiferenţă, plictiseală, ironie, dispreţ, dezgust.
• (...) o cuprinse cu braţele şi o săruta pe frunte. Asta ca să comunice că, pentru el, ea încă era un îngeraş, chiar dacă avea fundul apetisant şi sânul stâng extrem de tentant.
• Indiferent cine era, nu mai avea nici un nume. Era doar o femeie bătând din neputincioasele aripi în întuneric. (...) Era doar o rană care bolborosea, care-şi găsise o voce şi, în întuneric, părea să se deschidă de tot, creând un spaţiu în juru-i în care putea sângera fără să simtă ruşine sau umilinţă.

Ce-am mai citit: Totul contează! (IV)

Totul contează! - Ron Currie Jr.

• (...) şi-n clipa în care o auzi pe mama ta gemând, îţi dai seama ce înseamnă trădarea, dar şi ce efect are asupra ta. (...) revelaţiile vor avea asupra ta acelaşi efect: de şut în stomac, de acid pe limbă, şi cu cât te acomodezi mai repede cu senzaţia asta, cu atât mai bine o să fie pentru tine.
• Oamenii mai fac şi greşeli, normal, beau prea mult sau îi ia gura pe dinainte, cheltuiesc bani pe care nu-i au sau întemeiază familii fără să fi vrut.
• Când cineva-mi spune că nu regretă nimic, trag pur şi simplu concluzia că respectivul şi cu mine avem vederi diferite în ceea ce priveşte înţelesul cuvântului, şi-o las aşa.
• Era ca atunci când te uiţi la cineva cunoscut şi ţi se pare că-l vezi pentru prima oară. Nu ştiu cum să explic chestia asta, dar ştiu c-a fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viaţa mea.
• În locul ăsta totul mă face să plâng.
• De unde şi până unde şi-a câştigat el dreptul ăsta de-a fi atât de plictisit de viaţă?
• (...) când demnitatea ţi s-a evaporat, nu mai are rost să te prefaci.
• Scos şi mai tare din pepeni de calmul ei, o iei complet razna, numind-o pizdă proastă, răsfăţată, curvă ordinară. În timp ce durerea îţi sfâşie pieptul, îi inventezi fiecare defect, de la ciuperca piciorului până la tendinţe de sociopatie.
• (...) când vine vorba de genul ăsta de gesturi autodistructive, nimeni n-are convingeri absolute.
• (...) nu simţi nimic. Eşti becul ars din instalaţia multicoloră de Crăciun.
• Învelişul subţire de calm care te mai ţine cu mintea întreagă ameninţă să se năruie complet şi să împrăştie prin toată duba interiorului psihicului tău, ceea ce n-ar fi deloc o privelişte drăguţă.
• E o relaţie zombie. Şi exact ca un zombie, se bălăbăneşte înainte, prefăcându-se vie, neavând de fapt căldură, suflet sau puls.
• M-am săturat s-o dau în bară cu oamenii tot timpul, m-am săturat să cred că sunt defectă.
• În cea mai pură formă a ei, iubirea e un fenomen biologic.
• (...) te iubeşte, dar nu în felul în care o iubeşti tu. Din partea ei n-o să simţi un alean care să se manifeste la nivel molecular. Şi nici nu trăieşte o senzaţie de retardare temporară în prezenţa ta, asemenea ţie. Nici n-a visat în mod repetat că te piede, în ultimii paisprezece ani. De fapt, rezistă luni întregi fără să se gândească la tine.
• Genul ăsta de sinceritate nu rămâne nepedepsită prea mult timp.
• Tovărăşia care se naşte instantaneu între beţivanii cu suflete înrudite, mai trainică decât orice altă fraternitate (...).
• (...) din cauza urii adânci a nevesti-mii, am decis să mă sinucid cu ajutorul unei comete.
• (...) mă dispreţuieşte. Mă priveşte de sus. Ceea ce-i mai rău decât dacă m-ar urî. Ura presupune măcar o anumită intensitate a sentimentului.
• Nu ştii ce-o să câştigi venind aici - iluminare, călăuzire, curaj, sau poate pe toate la un loc -, dar oferta zilei nu include nimic din toate ăstea, cel puţin nu la McChurch-ul de aici.
• În drama asta de sfârşit de lume, a te strădui şi a controla e egal cu a-ţi pierde minţile.

Ce-am mai citit: Flori pentru Algernon (III)

 Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes

• O uram cum nu urâsem niciodată pe cineva - cu felul ei calm de a fi şi cu grija ei maternă pentru mine. Aş fi vrut să o pălmuiesc, s-o fac să se târască şi apoi s-o iau în braţe şi s-o sărut.
• Ai progresat atât de mult în unele privinţe, însă când e vorba de luat o hotărâre rămâi un copil. Trebuie să găseşti răspunsul în tine însuţi, să simţi ce este corect să faci.
• În timp ce o ascultam, începeam să înţeleg monstruozitatea purtării mele. Fusesem atât de absorbit de mine şi de ce mi se întâmplă, încât nu mă gândisem nicio clipă la ce se întâmplă cu ea.
• Avea dreptate să refuze chinul de-a fi cu mine. Nu mai aveam nimic de împărţit. Chiar şi simpla conversaţie era forţată. Şi tot ce mai rămăsese între noi acum era tăcerea jenată şi dorinţa nesatisfăcută într-o odaie întunecată.
• (...) eşti asimetric. Ştii multe, dar n-ai dobândit înţelegere sau, mai bine zis, îngăduinţă!
• Toate liniile astea drepte ale pereţilor, ale podelelor, ale colţurilor care se transformă în cutii - ca nişte sicrie. Pot scăpa de cutiile astea doar dacă beau ceva. Atunci toate liniile devin ondulate şi şerpuite şi mă împac cu lumea întreagă.
• Ce ciudat este faptul că nişte oameni cu sentimente oneste şi sensibilitate, care nu s-ar lua niciodată de un om născut fără mâini, picioare sau ochi, nu se dau înapoi de la maltratarea unui om slab de minte.
• Am promis că nu voi încerca să o schimb. Prezenţa ei mă stimulează. Are simţul unorului din belşug. Dar mai presus de orice este un spirit liber şi independent. Singurul lucru care poate deveni obositor după un timp este sminteala cu dansul.
• Se vede că nu poţi găsi tot ce-ţi doreşti într-o femeie. Un argument în plus pentru poligamie.
• Sunt pe punctul de-a găsi ce caut. Simt că-i aşa. Toţi cred că mă sinucid mergând în ritmul ăsta, dar ceea ce nu înţeleg ei este că trăiesc pe un pisc de limpezime şi frumuseţe despre care n-am ştiut niciodată că ar putea exista. Fiecare parte din mine este armonizată cu munca. În timpul zilei mă îmbibă prin toţi porii, iar noaptea - în clipele dinainte de a adormi - ideile explodează în capul meu ca focurile de artificii. Nu există bucurie mai mare ca erupţia soluţiei unei probleme.
• Forţarea poate duce la îngheţarea lucrurilor. Câte probleme mari au rămas nerezolvate pentru că oamenii nu cunoşteau destul de bine procesul de creaţie sau nu aveau destulă încredere în aceasta şi în ei însăşi ca să-şi lase întreaga minte să lucreze?
• (...) nimeni nu începe ceva într-adevăr nou. Toată lumea clădeşte pe greşelile altor oameni. Nimic nu este cu adevărat original în ştiinţă. Ceea ce contează este contribuţia fiecărui om la suma cunoştinţelor.
• Nu am pretenţia că înţeleg misterul dragostei, dar de data asta era mai mult decât a face sex, mai multe decât a folosi trupul unei femei. Mă ridicasem de la pământ, dincolo de frică şi chinuri, devenind o parte din ceva mai mare decât mine însumi. Mă ridicasem din celula întunecoasă a minţii mele pentru a deveni o parte din altcineva - aşa cum se întâmplase în ziua aceea la terapie. Era primul pas spre univers - dincolo de univers - fiindcă ne uneam în el şi cu el pentru a recrea şi a perpetua spiritul omenesc. Dilatându-se şi explodând în afară, contractându-ne şi reformându-se înăuntru, era chiar ritmul existenţei - al respiraţiei, al pulsului, al zilei şi al nopţii - şi ritmul trupurilor noastre a declanşat un ecou în mintea mea. Era ca în viziunea aia ciudată. Întunecimea cenuşie s-a ridicat de pe mintea mea, şi prin ea lumina a pătruns în creierul meu (ce curios este că luminea poate orbi!), iar trupul mi-a fost absorbit într-un ocean de spaţiu şi spălat printr-un botez straniu. Trupul meu se înfiora dăruind şi trupul ei se înfiora primind.
• A fost de acord să plece când îi voi spune eu s-o facă. Mă doare să mă gândesc la asta, dar cred că ceea ce avem noi este mai mult decât găsesc alţii într-o viaţă întreagă.
• Vreau să opresc timpul în loc, să îngheţ totul aşa cum este şi să n-o las niciodată să plece.

Ce-am mai citit: Povestea unui idiot spusă de el însuşi (II)

Povestea unui idiot spună de el însuşi, de Félix de Azúa

• (...) singurul lucru pe care-l ştiu e că am ieşit pe lume bombănind.
• (...) în momentele de slăbiciune oricine poate profita de tine până te face surcele.
• Vânzătorii noştri de fericire planetară aveau atât de puţină încredere în propia marfă, încât au ajuns să cumpere produsul de la concurenţă, conţinutul fericirii pe care-l vindea duşmanul.
• (...) schimbul sexual fără reproducere sau dragoste înţeleasă ca o conversaţie între surdomuţi.
• Baudelaire, în 1865: "religia maselor este fututul".
• Fericirea sexuală trebuia să se întâlnească într-o situaţie perversă din punct de vedere social (Doamna Chatterley), cu o persoană total străină (D.A.F. de Sade) şi, de ce nu, prevăzută cu un deznodământ tragic (Anna Karenina). Restul erau jocuri de copii.
• Iubirea, boală care îi atacă mai ales pe singuratici, pe deprimaţi şi pe cei care nu ştiu ce sa facă cu ei însăşi.
• N-am chemat-o eu, şi nici nu cred ca cineva să fie atât de nebun încât s-o dorească; Iubirea se prezintă în viaţa fiecăruia cu scopul de a-i da o lecţie. Şi o dă; şi încă cum.
• (...) fata şi cu mine ne-am privit fără să clipim. Au fost cele două minute care preced executarea unui condamnat; minute albe în care se cască în tine abisul incomensurabilităţii morţii.
• Să ţii la viaţă cu orice preţ este ceva propriu SCLAVILOR, care au un Stăpân în afară de ei înşişi, al cărui nume este "instinct" şi, de asemenea, "conservare" şi, de asemenea, "instinct DE conservare", dar al cărui adevărat nume este VOINŢA DE SUPUNERE.
• Triumful asupra morţii este una dintre cele mai intense senzaţii care se pot exprima. Te simţi paralizat de o bucurie bahică atât de puternică, încât lacrimile sunt alcool pur.
• Pentru a simţi mai bine orice timp prezent, trebuie să-l privim ca şi când n-am face parte din el.
• Dacă observ lumea ca şi când ar fi vorba despre amintirea unui mort, atunci dispersia încetează, nimic nu mai este nesemnificativ.
• (...) nu este reprezentarea artistică occidentală o adunătură complexă de DUŞMANI FOARTE APRECIAŢI?
• (...) era un om destul de leneş ca să se enerveze cu adevărat.
• (...) istoria noastră, semnificaţia noastră e construită pe negativ, pe oribil, pe insuportabil.
• Dar ea nu înţelegea neliniştea asfixiantă a acelui copil care descoperea, pentru prima dată în viaţa lui, plăcerea CONŞTIENTĂ; nici disperarea lui că ceva atât de neobişnuit este supus TIMPULUI. Cum se putea termina un astfel de lucru? Un asfel de lucru trebuia să fie ETERN sau SĂ NU FIE.

Ce-am mai citit: Case şi oameni din Bucureşti (I)

Citat din Case şi oameni din Bucureşti, vol. I, de Andrei Pippidi

"Cine-şi închipuie că Bucureştii vor ajunge cândva un oraş ca acela din Apus, după care li place să se ieie, cu înaltele case sure lipite una de alta de-a lungul largilor străzi drepte, cu pieţele circulare purtându-şi în centru statuia sau fântâna, cu singurele grădini publice, bine îngrijite, pentru aerisirea şi plimbarea locuitorilor lui, se înşeală tot aşa de mult ca şi cel care crede că aşa ar fi mai bine.

Nu, întinsa Capitală a României va purta oricând urmele colecţiei de sate ce a fost, fiecare cu biserica şi enoriaşii lui, la care s-au adăugat, străbătându-le, un număr de strade de comerţ, cu prăvăliile, tejghelele şi bărătcile lor. Curtea şi grădina e pentru noi o nevoie, şi anume: o nevoie de acasă.

Numai cât curtea trebuie să fie o curte, adecă să fie împrejmuită, şi grădina o grădină, adecă să aibă flori.

Mult timp însă am avut numai locuri virane şi bătături.

Casa Pădurilor, al cării creator nu poate fi îndeajuns felicitat, căuta să dea exemplul întoarcerii la iubirea de flori tradiţională, care făcea la poporul nostru din fiecare geam o mică seră.

Cişmegiul, grădina Ateneului, straturile din faţa Universităţii presintă o măreaţă risipă de trandafiri de toate colorile, cari încântă şi îmbălsămează. E o frumuseţă şi o mândrie, e mai ales un semn de cea mai bună şi mai gingaşă civilisaţie.

Unii particulari încep a imita. Când vin ceilalţi?

Numai astfel Capitala României ar redeveni ceia ce e menită a fi: oraşul-grădină."

(Neamul Românesc, XXI, no. 106)