(...) şi-n clipa în care o auzi pe mama ta gemând, îţi dai seama ce înseamnă trădarea, dar şi ce efect are asupra ta. (...) revelaţiile vor avea asupra ta acelaşi efect: de şut în stomac, de acid pe limbă, şi cu cât te acomodezi mai repede cu senzaţia asta, cu atât mai bine o să fie pentru tine.
Oamenii mai fac şi greşeli, normal, beau prea mult sau îi ia gura pe dinainte, cheltuiesc bani pe care nu-i au sau întemeiază familii fără să fi vrut.
Când cineva-mi spune că nu regretă nimic, trag pur şi simplu concluzia că respectivul şi cu mine avem vederi diferite în ceea ce priveşte înţelesul cuvântului, şi-o las aşa.
Era ca atunci când te uiţi la cineva cunoscut şi ţi se pare că-l vezi pentru prima oară. Nu ştiu cum să explic chestia asta, dar ştiu c-a fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viaţa mea.
În locul ăsta totul mă face să plâng.
De unde şi până unde şi-a câştigat el dreptul ăsta de-a fi atât de plictisit de viaţă?
(...) când demnitatea ţi s-a evaporat, nu mai are rost să te prefaci.
Scos şi mai tare din pepeni de calmul ei, o iei complet razna, numind-o pizdă proastă, răsfăţată, curvă ordinară. În timp ce durerea îţi sfâşie pieptul, îi inventezi fiecare defect, de la ciuperca piciorului până la tendinţe de sociopatie.
(...) când vine vorba de genul ăsta de gesturi autodistructive, nimeni n-are convingeri absolute.
(...) nu simţi nimic. Eşti becul ars din instalaţia multicoloră de Crăciun.
Învelişul subţire de calm care te mai ţine cu mintea întreagă ameninţă să se năruie complet şi să împrăştie prin toată duba interiorului psihicului tău, ceea ce n-ar fi deloc o privelişte drăguţă.
E o relaţie zombie. Şi exact ca un zombie, se bălăbăneşte înainte, prefăcându-se vie, neavând de fapt căldură, suflet sau puls.
M-am săturat s-o dau în bară cu oamenii tot timpul, m-am săturat să cred că sunt defectă.
În cea mai pură formă a ei, iubirea e un fenomen biologic.
(...) te iubeşte, dar nu în felul în care o iubeşti tu. Din partea ei n-o să simţi un alean care să se manifeste la nivel molecular. Şi nici nu trăieşte o senzaţie de retardare temporară în prezenţa ta, asemenea ţie. Nici n-a visat în mod repetat că te piede, în ultimii paisprezece ani. De fapt, rezistă luni întregi fără să se gândească la tine.
Genul ăsta de sinceritate nu rămâne nepedepsită prea mult timp.
Tovărăşia care se naşte instantaneu între beţivanii cu suflete înrudite, mai trainică decât orice altă fraternitate (...).
(...) din cauza urii adânci a nevesti-mii, am decis să mă sinucid cu ajutorul unei comete.
(...) mă dispreţuieşte. Mă priveşte de sus. Ceea ce-i mai rău decât dacă m-ar urî. Ura presupune măcar o anumită intensitate a sentimentului.
Nu ştii ce-o să câştigi venind aici - iluminare, călăuzire, curaj, sau poate pe toate la un loc -, dar oferta zilei nu include nimic din toate ăstea, cel puţin nu la McChurch-ul de aici.
În drama asta de sfârşit de lume, a te strădui şi a controla e egal cu a-ţi pierde minţile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu